Logo Baiculescu-13
Search
Close this search box.

Băiculescu & Asociații accelerează procesele de dezvoltare și consolidare. După recenta deschidere a unui birou la Cluj, firma îl recrutează pe Liviu Bosoancă pentru a coordona noua practică de Litigii și Arbitraj

După un an cu rezultate remarcabile, firma de avocatură Băiculescu & Asociații își consolidează activitatea prin crearea unei practici distincte de Litigii și Arbitraj, începând cu luna ianuarie a acestui an. Liviu Bosoancă, avoct cu bogată experiență în domeniul litigiilor și arbitrajelor complexe, s-a alăturat echipei în calitate de partener of counsel, iar din această poziție va coordona departamentul care gestionează dosarele din aceste arii de practică.

“Crearea Departamentului de litigii și arbitraje vine ca un pas natural în creșterea Băiculescu & Asociații, determinat de multiplele solicitări adresate de clienții existenți în portofoliul societății noastre” a precizat pentru BizLawyer Vasile Băiculescu, avocatul coordonator al firmei.

Extinderea ariilor de practică vine după un an foarte activ, în care creșterea numărului de proiecte al societății a determinat extinderea teritorială și mărirea echipei de avocați. Reamintim că, la finele anului trecut, Băiculescu & Asociații și-a extins prezența teritorială prin deschiderea unui birou în municipiul Cluj-Napoca, în parteneriat cu Vlasin & Asociații, societate de avocatură de tip ”Boutique Law Firm”, care oferă servicii juridice de nișă.

“Am fost plăcut impresionat de modul de lucru și reușitele firmei Băiculescu & Asociații, pe o piață exigentă și foarte competitivă. Sunt bucuros să mă alătur unei echipe atât de tinere și pasionate, deschise și inovatoare și sunt nerăbdător să contribui la misiunea firmei de a oferi clienților servicii juridice high-quality. Simt că pot să contribui în accelerarea progresului firmei, în special în zona dedicată litigiilor și arbitrajelor, de care se leagă întreaga mea experiență profesională de aproximativ 17 ani” a adăugat Liviu Bosoancă.

Citeste articolul integral pe bizlawyer.ro